ANALIZA: Starea de fapt a limbii române în RM (II) : Vreau să plec din Constituție!*

 “Cerere [de demisie]

Subsemnata, limba moldovenească din articolul 13 al actualei Constituții a Republicii Moldova, rog respectuos să fiu eliminată din actuala și din viitoarea constituție. Voi rămâne cuminte cu numele de limba română doar în Declarația de Independență și în Legea de funcționare a limbilor. (…). Semnez cu numele meu adevărat, Limba Română”, Blog Gheorghe Erizanu, 26 ianuarie 2010

 „Esenţialul este să numeşti corect lucrurile.”[1].

Irina Corobcenco, CartierEuropean.com 

Irina Corobceanu

Irina Corobcenco

În apropierea Summit-ul de Vilnius, în Republica Moldova, o parte a societăţii şi a politicienilor depune eforturi pentru a se rupe de “moştenirea” impusă de situația geopolitică din trecut. Mă întreb însă dacă acest popor a învăţat ceva din suferinţa celor care au militat pentru limba română, dacă nu cumva binevoinţa lor i-a îngenunchiat în faţa nedreptăţilor istorice şi dacă va înţelege vreodată legătura strânsă între justețea limbii rostite și realitatea pe care o contruiește această rostire.

În spaţiul basarabean, Limba Română emoţionează, dezarmează şi intimidează, iar atunci când pare să fie o limbă străină la ea acasă, aceasta răsună mai dulce şi mai frumos ca oriunde. Şi poate că între Prut şi Nistru, ea s-a simţit negată şi iubită cu aceeaşi intensitate pe parcursul celor peste 200 de ani, însă niciodată aceasta nu a fost eliminată definitiv, în ciuda eforturilor depuse de către regimul sovietic. Cu toate acestea, independenţa declarată şi recunoscută în anul 1991, nu a însemnat şi realizarea aşteptărilor identitare, culturale, sociale şi politice. Destrămarea Uniunii Sovietice a reprezentat momentul în care s-a declanşat criza politică, dar şi identitară, iar perioada de tranziţie nu a fost depăşită nici azi.

Primul deceniu de independenţă a moştenit o clasă politică formată preponderent din foşti nomenklaturişti, o societate deznaţionalizată şi o economie secată. Din punct de vedere cultural şi educaţional, noua guvernare avea în faţa sa o societate dezinformată şi dezechilibrată, aceasta trebuia să decidă dacă realitatea de fapt trebuia schimbată sau nu. În ciuda faptului că, începutul părea a se contura în culorile latinităţii şi adevărului istoric, totuşi pe 31 august 1989 Sovietul Suprem al R.S.S.M. a adoptat legea privind revenirea la grafia latină, care a permis declararea ca ”Limbă de Stat” limba moldovenească – găsită identică cu cea română, a fost recunoscută unitatea lingvistică dintre limba română şi cea moldovenească, stipularea trecerii de la alfabetul chirilic la alfabetul latin, precum şi iniţierea programului pentru extinderea folosirii limbii moldoveneşti în guvernare, educaţie şi economia naţională [2]. În acelaşi timp, în Declaraţia de Independenţă este reamintit faptul că în baza documentelor finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991 şi prin legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova, limba română a fost decretată ca limbă de stat [3].

“(…) Dacă denumirile nu sunt corecte, cuvintele nu se potrivesc (…), treburile merg prost (…), nici riturile şi muzica nu mai pot înflori (…), judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte (…), poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte”[1].

De altfel, în momentul adoptării Constituţiei Republicii Moldova din 1994, care asemenea legii din anul 1989, nu a fost votată în unanimitate, şovăiala politică a determinat utilizarea aceleiaşi sintagme de ”limbă moldovenească” care să funcţioneze în baza grafiei latine. Aşa numitul ”consens”, efectele căruia sunt utilizate de către Partidul Comuniştilor şi Partidul Socialiştilor în diverse declaraţii, dar şi în procesul continuu de dezinformare şi/sau menţinere a ignoranţei electoratului de stânga, generaţii educate în perioada anexării teritoriului dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Ţarist, precum şi de către Uniunea Sovietică, s-a realizat ”din cauza perversităţilor şi distorsiunilor în conştiinţa civică şi naţională a protagoniştilor care formau majoritatea parlamentară şi a liderilor lor” [4], în ciuda faptului că denumirea limba moldovenească, funcţionând în baza grafiei latine, a fost un ”compromis pentru anul ΄89, dar nu pentru anul 1994” [5]. Mai mult chiar, în acelaşi an, Parlamentul modifică denumirea zilei dedicate sărbătoririi limbii române, din ”Ziua Limbii Române” sau ”Limba Noastră cea Română” în ”Ziua Limbii”, iar imnul ”Deşteaptă-te, române” cu imnul ”Limba noastră”. Toate aceste modificări nu au făcut decât să susţină tacit vechea politică comunistă, dar şi pierderea posibilităţii de a educa generaţia ’90 şi cele ce urmau, în spiritul libertăţii, conştiinţei şi identităţii naţionale.

Doina si Ion Aldea Teodorovici,  afis, Chisinau, 2013.

Doina si Ion Aldea Teodorovici, afis, Chisinau, 2013.

Tranziţia Republicii Moldova, nedepăşită de altfel, a determinat pe parcursul anilor ’90 o scădere a numărului de ziare, îndeosebi după ieşirea acestora de sub controlul Partidului Comunist şi creşterea celor în limba română, în urma hotărârii nr. 3463 din 31 august 1989 „Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină” (de la 34% în 2002 până la 48% în 2005 [6]). Astăzi, însă conform Freedom House, în Republica Moldova libertatea presei este una parţială, în mare parte continuând să fie supusă unor interese private, în vederea transmiterii mesajelor politice, iar „supunerea financiară” fiind metoda cea mai sigură de menţinere a controlului masa-mediei. Astfel, tranziţia are neajunsul „de a compromite tocmai ideile şi valorile spre care tinde. […] E mediul privilegiat al nostalgiilor (care optează, prin comparaţie, pentru un «ieri» mai geometric) şi al pescuitorilor în ape tulburi (care ştiu să valorifice echivocul)” [7].

Identitatea – sperietoarea oamenilor politici

 

Politicienii au evitat să vorbească despre identitatea naţională, atât de necesară după procesul de deportare şi înstrăinare a populaţiei băştinaşe din 1812 şi 1941, iar nostalgia faţă de trecut a determinat electoratul să „aducă” în 2001 la guvernare Partidul Comuniştilor. Un an mai târziu, totuşi, mii de cetăţeni au protestat împotriva schimbării Istoriei românilor cu Istoria Moldovei, precum şi împotriva predării în toate şcolile ţării a limbii ruse ca limbă oficială. Protestele au anulat proiectul de lege, însă nu şi acţiunile indirecte de a înstrăina societatea de propria identitate, precum şi de a rezolva problemele culturale, educaţionale şi de mentalitate, şi anume: politica amplasării de publicitate, care ar trebui să fie în primul rând una naţională şi nu retransmise din Federaţia Rusă; creşterea procentului de emisiuni autohtone pentru televiziunile care sunt retransmise din Rusia, Ucraina sau România; utilizarea corectă a limbii române din mai multe puncte de vedere: gramatical, ortoepedic, ortografic, de pronunţie, lexical şi stilistic la majoritatea posturilor TV, unde persistă (mai puţin totuşi ca în anul 2011) neglijenţa de tehnoredactare, dezacordurile gramaticale, confuziile semantice şi inadvertenţa lexicală, calcurile după limba rusă şi nemarcarea relaţiilor sintactice în titluri [8], schimbarea mentalităţii pedagogilor care trebuie să înţeleagă că fiecare cetăţean al acestei ţări trebuie să cunoască limba de stat, indiferent de apartenenţa sa etnică etc.

În acelaşi timp, din 1992, în regiunea transnistriană, limba română este o limbă a minorităţilor, mai mult chiar, aceasta este interzisă de cele mai multe ori, atât în instituţiile de învăţământ, cât şi în spaţiul informal de comunicare. Singurele şcoli, opt la număr, care continuă activitatea didactică în limba română, sunt deseori devastate şi asediate de către miliţia transnistraină, iar profesorii arestaţi şi elevii evacuaţi sub ameninţări. Limbă românăa fost împuşcată în stânga Nistrului – nu e deloc o figură de stil, din cărţile româneşti s-au aprins ruguri în faţa şcolilor, iar cei care s-au ridicat în apărarea graiului străbun – profesori şi părinţi ai elevilor – aruncaţi după gratii” [9]. Treptat, limba română începe să fie uitată şi eliminată în sud (Găgăuzia), dar şi în nord (oraşul Bălţi), iar în centrul ţării aceasta este vorbită într-o ”variantă adaptată”.

De partea dreaptă a Nistrului, anul 2000 a găsit televiziunea naţională cenzurată, iar activitatea altor televiziuni a fost sistată (exemplul TVR 1 care a fost scos de frecvenţele terestre în 2007). Iată de ce, în 2009, când în Republica Moldova a avut loc aşa numita „revoluţia Tweeter”, partidul de guvernământ a trimis ofiţeri înarmaţi pentru „protejarea” clădirii televiziunii naţionale de către anti – cenzură. Între timp, cetăţenii Republicii Moldova solicită cetăţenia română, iar cei din Transnistria – cetăţenia rusă, limba română începe să fie vorbită tot mai des, iar vorbitorii limbii privilegiate până nu demult, se simt ameninţaţi la auzul unei limbi ce s-ar fi dorit uitată şi eliminată.

Noile partide ajunse la guvernare în 2009 evită să pună pe agenda parlamentară modificare articolului 13 din Constituţie, fie din comoditate, fie din dorinţa de a evita dificultatea dialogului multietnic, dar şi curajul de a recunoaşte adevărul ştiinţific. Crizele politice din Republica Moldova au determinat eliminarea din joc a unor politicieni, dar şi crearea unor noi formaţiuni politice, ce se doresc a fi reformatoare. Cu toate acestea, problema identitară continuă să fie un subiect tabu, iar limba română “o problemă de mentalitate şi o problemă politică, în acelaşi timp, pentru care se caută soluţii” [10]. Alături de politici în domeniul culturii şi educaţiei, limba română are nevoie şi de politici economice şi sociale, astfel încât la nivelul interetnic, aceasta să fie principalul instrument de comunicare. Faptul că acest lucru nu s-a relizat este, după cum o menționează în studiul său Ana Guțu, “o consecinţă directă a politicilor lingvistice incorecte sau mai degrabă a lipsei unor astfel de politici în RM după obţinerea independenţei” [11].

E greu să înțelegi frământările prin care trece Republica Moldova astăzi dacă ignori că “între energia unei naţiuni şi sănătatea limbii sale e o relaţie strânsă” [12], vorba lui Andrei Pleșu, iar “criza limbii [vorbite] indică criza ţesutului intim al unei comunităţi”[13], adică a identității noastre intrinsece.

* Titlul unui post pe bloggul scriitorului Gheorghe Erizanu, editura Cartier.md: http://erizanu.cartier.md/vreau-sa-plec-din-constitutie-1021.html

_______________________________________________________________

Bibliografie:

[1] SOCRATE în Despre frumuseţea uitată a vieţii de PLEȘU, Andrei, Bucureşti, Editura Humanitas, 2011, 246 p.

[2] Tinerimea Moldovei din 6 septembrie 1989 în “Limba noastră cea română” a fost celebrată pentru prima dată în calitate de sărbătoare legală în Republica Moldova disponibil la adresa http://istoria.md/articol /578/31_august,_istoricul_zilei accesat la data de 29.10.2013.

[3] http://www.istoria.md/articol/573/ accesat la data de 30.10.2013.

[4] MATEI, Valeriu (membru Blocului Țăranilor și Intelectualilor din Parlamentul R.M. din 1994) în Limba moldovenească în Constituție: CUM A FOST VOTAT ARTICOLUL 13 de MACOVEI, Ion disponibil la adresa: http://www.timpul.md/articol/limba-moldoveneasca-in-constituie-cum-s-a-votat-articolul-13-47175.html, accesat la data de 29.10.2013.

[5] Ibidem

[6] Analiză asupra problemelor culturale realizată de către Fundaţiei Soros – Moldova disponibilă la adresa http://www.oberliht.com/wp-content/uploads/2011/02/viziuni_de_viitor_5-mese-rotunde_raportul_final.pdf accesat la data de 30.10.2013.

[7] PLEȘU, Andrei, op. cit., 144 p.

[8]Raport privind activitatea CCA din Republica Moldova în anul 2012 disponibil la adresa: http://www.cca.md /files/raport%20cca%202012.pdf accesat la data de 02.11.2013

[9]GHEORGHE, Dan, Limba română împuşcată în Transnistria disponibil pe adresa:   http://www.romanialibera .ro/exclusiv-rl/reportaj/limba-romana-impuscata-in-transnistria-299138.html accesat la data de 02.11.2013.

[10] CIOBANU, Vitalie, Limba română în Republica Moldova este un fruct al libertății, nu un vestigiu al clonialismului de Iulia Badea-Gueritée, interviu disponibil pe adresa: http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/limba-romana-republica-moldova-este-un-fruct-al-liberta-ii-nu-un-vestigiu accesat la data de 29.10.2013.

[11] GUŢU, Ana, Corelaţia dintre limbă şi putere în Republica Moldova disponibil pe adresa: https://cartiereuropeandotcom2.files.wordpress.com/2013/10/ce-anagutu-limba-si-puterea.pdf accesat la data de 31.10.2013.

[12] PLEȘU, Andrei, op. cit., 241 p.

[13] Ibidem.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s