Fiecare popor are nevoie să-şi cunoască valoarea susţinută de propria identitate. Ce se întâmplă atunci când poporul însuşi ajunge să trăiască non-identitar în propria ţară? Şi de ce se preferă cunoaşterea superficială a istoriei, a oamenilor şi recunoaşterea superficială a greşelilor?

Irina Corobcenco, CartierEuropean.com

Irina Corobcenco

Promovarea toleranţei, indiferent de spaţiul cultural sau geografic, nu reprezintă soluţia problemelor interetnice, mai mult chiar, această toleranță trebuie să aibă o limită care să susţină echilibrul identitar şi cel civic.

De cele mai multe ori, toleranţa nu elimină stereotipurile şi prejudecăţile, care astăzi, odată cu intensificarea procesului de globalizare, deși pot fi eliminate mult mai uşor (prin analize, cercetări şi educaţie), devin totuși parte a culturii unei națiuni.

Toleranţa, că despre ea e vorba, a ajuns să fie confundată cu indiferenţa sau cu o manifestare a acesteia, iar prejudecăţile şi stereotipurile sunt un instrument de catalogare a persoanelor, un mecanism de comunicare sau noncomunicare. Cele din urmă sunt atât de fireşti în viaţa cotidiană, încât rareori ajung să fie privite ca o formă de destabilizare interetnică sau interculturală, în consecinţă, tot mai mult societăţile din vest sunt cuprinse de o ”panică” socială datorată”invadări” Occidentului de către est-europeni, asiatici şi africani. Procesul migraţionist, de cele mai multe ori, a fost şi continuă să fie provocat de condiţiile socio-economice dintr-un stat sau o zonă geografică, fie că este vorba despre războaie civile şi conflicte militare, fie despre crize politico-economice, crize financiare, scăderea nivelului de trai etc. Astfel, imigranţii din Est devin forţa de muncă binevenită în Vest, iar imigranţii din Orient – forţa de muncă ieftină şi binevenită pentru Est etc. Diversitatea culturală şi religioasă, precum şi diferenţele educaţionale, în unele zone accentuează conflictele culturale, etnice şi religioase (Serbia, Kosovo, Cecenia, Fâşia Gaza etc.). Apariţia acestora a fost determinată de către tratatele de pace încheiate în diferite perioade istorice: Pacea de la Westfalia (1648), Tratatul de Pace de la Paris încheiat după Primul Război Mondial (1919) sau Tratatele de  Pace de la Paris după cel de al Doilea Război Mondial, care au determinat anexarea unor teritorii, precum şi instaurarea unor regimuri dictatoriale, care au susţinut deportarea sau exterminarea popoarelor din teritoriile anexate sau exterimnarea acestora, sau chiar a propriei populaţii.

Cică «românii sunt egoişti şi nu se ajută între ei»

Spaţiul românesc nu a fost o excepţie, iar experienţele istorice au dat startul apariţiei unor conflicte tacite de cele mai multe ori, între populaţia majoritară şi cea minoritarã. Românii, indiferent de apartenenţa lor etnică, şi-au format prejudecăţi atât faţă de străini, cât şi faţă de ei înşişi: ”obsesia românească a autodenigrării e, mai întâi de toate, un reflex de izolare. […] Obsesia românităţii degradate e încă un fel de a separa”[1]. Aceştia sunt apreciaţi sau dimpotrivă, asaltaţi cu diverse critici, care în timp au fost transformate în etichete: ”«românii sunt ospitalieri», «românii sunt inteligenţi», «românii ştiu să se descurce în orice situaţie»; sau: «românii sunt hoţi», «românii nu muncesc», «românii sunt laşi», «românii sunt egoişti şi nu se ajută între ei», «românii sunt trădători» etc.”[2], mai mult chiar, judecăţile ”cu pretenţii de universalitate”[3] ţin de românii din spaţiul urban/rural, de generaţii, statutul social şi educaţional, de zona geografică etc. Astfel, după cum afirma Iaromira Popovici, ”mulţi dintre noi sîntem tributarii unui mental colectiv supraprotectiv, autoconservator, defensiv fără rost, de multe ori” [4] în relaţie cu minorităţile sau cu străinii (etnobarometrul din mai – iunie, 2000 – aduce în atenţie stereotipurile care există cu privire la populaţia majoritară şi viceversa: maghiarii îi percep pe români ca fiind superstiţioşi (6,7%) [5], ipocriţi (9,7%) [6] şi uniţi-9,5% [7] (ceea ce măsoară capacitatea de a acţiona în comun, împotriva grupului lor); românii şi maghiarii îi văd pe rromi ca fiind hoţi (20,9%/16,4%) [8], leneşi (16,1%/14,4%) [9] şi murdari (16,1%/18,0%) [10]).

Barierele de receptare, înţelegere şi percepere sunt efectele mentalităţilor care dau o încărcătură afectivă imaginilor, căci ”percepţia orientată de mentalităţi este direcţionată, stereotipată, contagioasă, grevată de un anume schematism şi de comoditate” [11] şi duc, de cele mai multe ori, la o evaluare superficială. Atunci însă, când se încearcă, pe baza unor modele culturale diferite, să se evalueze realităţi din alte spaţii culturale, stereotipurile şi etichetele sunt aproape inevitabile, întrucât mentalităţile sunt puţin sensibile la trecerea timpului, ”ele se schimbă lent, nu se transformă decât după lungi perioade de incubaţie, puţin conştiente şi ele” [12].

            În relaţie cu străinii, românii şi-au format prejudecăţi în funcţie de experienţele personale cu un reprezentant al unei naţiuni sau alta, care desigur au fost generalizate cu rapiditate şi succes. Astfel, pentru români, americanii sunt ”proşti”, arabii – ”misterioşi”, bulgarii – ”cărăuşii Europei”, englezii – ”umor sec”, elveţienii – ”curăţenie”, francezii – ”zgârciţi”, grecii – ”pătimaşi”, italienii – ”zgomotoşi”, nemţii – ”reci, exacţi”, polonezii – ”solidaritate”, ruşii ”vodkă”, ungurii ”enervanţi” etc. Mai mult chiar, contextul istoric şi poziţionarea geografică au susţinut apariţia altor prejudecăţi legate de vecinii României: ungurii ”Şi astăzi vor Ardealul!” [13], ruşii ”Departe de ei mai bine.” [14], bulgarii ”Ţară mică, dar băţoasă” [15] etc.

Românii de dincolo de Prut au devenit ”Celălalt” din 1812

             Românii din spaţiul dintre Prut şi Nistru au fost etichetaţi ca fiind drept ”curve şi mafioţi” şi nu pentru că în România nu ar fi suficienţi dintre cei care pot primi această etichetă, ci pentru că din punct de vedere istoric, românii de dincolo de Prut au devenit ”celălalt” din 1812, şi cu precădere post 1940, dar şi pentru că ”motive de toate felurile ne cenzurează cînd e vorba să ne spunem părerea despre o rudă sau despre un prieten – cînd cunoaştem bine pe cineva, un fel de respect pentru complexitatea naturii umane ne face să fim circumspecţi, să nu ne angajăm categoric, să lăsăm loc de întors. Despre străini însă, oricine e gata să se exprime liber, oricine are păreri bine articulate, convingerile sînt solide, nuanţa nu mai are rost. Cu cît mai depărtat este subiectul, cu atît mai dezinhibată este descrierea” [16]. Anexarea unor teritorii româneşti a reprezentat în mare parte şi distrugerea identităţii româneşti dincolo de noile graniţe ale României, iată de ce, astăzi, ceea ce ar fi trebuit să unească, este privit cu indiferenţă, scepticism, neîncredere, ironie şi ură.

În ciuda eforturilor politicilor culturale, economice şi politice de apropiere a românilor de pretutindeni, este nevoie şi de un efort de conştiinţă. Asemeni românilor din Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei sau Basarabia, nici românii din România nu au nevoie de toleranţă, sau de etichete ca să se înţeleagă şi să se aprecieze, este nevoie de înţelegerea corectă a evenimentelor istorice, precum şi a frustrărilor adunate pe parcursul secolelor.

Dincolo de Prut sau la Nord de Bucovina, românii continuă să tolereze politici şi idei ce îi înstrăinează de propria identitate, deci  tocmai din acest considerent, toleranţa nu trebuie să fie acceptată şi utilizată până la epuizare. Precum şi, cât de multe prejudecăţi ar exista în România, acestea nu pot fi consumate, preluate şi stimulate, având pretenţia de a fi considerat ”cel mai ospitalier popor”. În ciuda frustrărilor şi lipsei unui temei educaţional, ”purtătorii” de prejudecăţi trebuie să înţeleagă că astăzi, într-o lume globalizată şi emancipată, sunt sortiţi izolării, iar cei ce sunt dezbinaţi sunt mult mai uşor de dominat.

Bibliografie:

[1] Traian Ungureanu, Cine şi de ce s-a săturat de România? în Ruxanda Cesereanu (coord.), T(z)ara noastră. Stereotipuri şi prejudecăţi,  Editura Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2006, pag. 87

[2] Idem, pag. 71

[3] Idem, pag. 72

[4] Iaromira Popovici, Prejudecăţi de lux, disponibil la următoarea adresă: http://dilemaveche.ro/sectiune/locuri-comune/articol/prejudecati-de-lux (accesat la data de 13.12.2013)

[5] Entobarometru mai-iunie 2000, pag. 261 disponibil la următoarea adresă: http://www.edrc.ro /docs/docs/Etnobarometru.pdf (accesat la data de 18.12.2013)

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Ibidem

[11] krispsychology.files.wordpress.com/2011/01/mentalitatile-colective.doc  (accesat la data de 18.12.2013)

[12] Ibidem

[13] Sever Voinescu, Despre alţii… disponibil la următoarea adresă: http://dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume-traim/articol/al-ii (accesat la data de 12.11.2012)

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Ibidem